Ion Crăciun și-a găsit cu greu vorbele și încercat să povestească ce s-a întâmplat. „Eu am ținut foarte mult la grupul acesta. Am lăsat doctorului în săptămâna care urma, să se facă o recuperare foarte bună. Am primit un telefon și mi s-a spus că el a găsit o clinică unde poate să facă o recuperare specială. I-am zis că nu vreau să facă vreo tâmpenie, să nu se bage unde nu trebuie, să încerce să-și facă treaba și pentru că eu eram chiar în timpul cursului când am primit telefonul, i-am zis să meargă la conducerea clubului.
Nu era nimeni, pentru că toți eram plecați, și eu, și doamna Tîrcă și antrenorul secund. L-am trimis la domnul președinte. Nu știu ce a făcut sau ce nu a făcut, dar sunt convins că dacă eram aici și mergeam să văd, pentru că nu știam nici eu procedura asta. Am întrebat 10 doctori după aceea, doctori, și habar nu aveau despre ce este vorba cu acest tratament„ a spus antrenorul brașovencelor.
„Președintele clubului Corona și-a anunțat demisia. Liviu Dragomir a spus că nu înțelege de ce echipa a fost exclusă din Liga Națională atâta timp cât jucătoarele nu au primit o decizie definitivă de suspendare. În niciun caz nu ne-am dorit să facem lucruri interzise, în niciun caz nu ne-am dorit să punem într-o lumină proastă o echipă unde s-a muncit, unde s-a depus foarte multă energie, suflet. Eu o să-mi prezint demisia, e firesc, pentru că lucrurile s-au întâmplat în mandatul meu și așa trebuie să se întâmple.” , a fost reacția șefului clubului Corona.